Richard Constantinidi, „americanul clujean”: „Bătălia mondială a formaţiilor oferă trupelor româneşti deschiderea spre lume”.

0
9

Richard, un american stabilit la Cluj-Napoca în anul 1987 se numără printre cei mai cunoscuţi critici muzicali, impresari şi organizatori de spectacole din România, fiind „lansatorul” majorităţii formaţiilor clujene, aflate astăzi în vogă. Părinţii săi sunt de origine română (tatăl, născut la Ploieşti – iar mama într-o localitate de lângă Bacău, cu nume frumos, Mândrişca) şi au evadat din lagărul comunist în anul 1967, ajungând în Statele Unite ale Americii. În S.U.A. părinţii l-au crescut în spirit românesc, ba mai mult, tatăl – medic de profesie – l-a ghidat spre Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca “fiindcă aici se face carte”. Richard a absolvit facultatea în 1993 şi câţiva ani mai târziu, după mai multe peregrinări prin lume şi-a întemeiat aici şi o familie.
După facultate şi-a început cariera în domeniul criticii muzicale pe post de redactor la Uniplus Radio, primul post privat din Cluj-Napoca. Mărturiseşte acesta, zâmbind: „M-au angajat numai pentru că aveam foarte multă muzică, o colecţie mare de viniluri, casete şi CD-uri, deşi nu aveam o dicţie perfectă în română. La început, condiţia lor a fost să vorbesc pe post numai în engleză, fiindcă aşa eram mai exotic. Apoi, după câteva luni am prins curaj şi am realizat că oamenii mă ascultă, aşa că am început să vorbesc şi în româneşte şi n-a fost nicio problemă.” Nu-i păsa că salariul său pe oră reprezenta contravaloarea unui suc. Iar mai târziu, când s-a gândit să-şi adune anii munciţi, pentru a-i contabiliza la vechimea în serviciu a aflat că directorul de atunci nu virase niciun leu la stat, aşa că a muncit un an întreg “la negru”. Râde acesta, din nou şi exclamă: “Cine oare se gândeşte la pensie atunci când e tănăr?”

Spărgător de grevă în America

Explorează lumea – încercând să se stabilească definitiv în Olanda, Germania, Irlanda, Statele Unite ale Americii. La Portland, statul Oregon lucrează în anul 1994 la o bandă rulantă, într-un centru alimentar. Remarcă, din nou, cu autoironie: “Am fost şi spărgător de grevă, angajându-mă acolo ca o alternativă la muncitorii autohtoni, aflaţi în plină grevă  – desigur mai puţin costisitoare pentru angajatori decât localnicii – fiindcă mie mi se păreau bune condiţiile de acolo.” În decembrie 1994, Richard se întoarce în România, după ce-şi luase iniţial bilet de avion, dus-întors. Nu s-a mai întors în ţara de origine, ca să-şi caute un rost (decât mai târziu, însă doar în vizită) iar biletul îl păstrează acum, ca pe un trofeu, într-un album foto. Hotărât de data aceasta să rămână definitiv în ţară, se angajează la ghidul TV Satelit, cea mai citită revistă a vremii, unde ajunge să susţină trei pagini de critică muzicală şi recenzii la apariţiile discografice. Rememorează Richard, cuprins de melancolie: “Dacă mă gândesc bine, a fost cea mai bună slujbă a mea dintotdeauna. Căpătam primă de Crăciun, de Paşte şi de ziua mea de naştere.” Se zburleşte, brusc fulgerat de-o nelămurire: “Nu ştiu ce se petrece în România, dar aici nu există critică muzicală. Aşa că, m-am gândit să suplinesc acest gol şi, în urmă cu şase ani, mi-am înfiinţat  propria revistă, CZB (clickzoombytes) care doresc să devină, în timp, o antologie muzicală. Dar, repet: aici lumea nu e interesată de cronici adevărate, vrea numai poze…”

Celebritatea atinsă, după un scandal uriaş, cu Luna Amară

În anul 2.000, după cinci ani de muncă la TV Satelit, în calitate de redactor-ziarist, începe să se ocupe de organizarea unor concerte la Cluj-Napoca. Explică Richard: “În perioada aceea erau la Cluj doar două cluburi: Music Pub şi Diesel Club şi – nu exagerez! – şaptezeci de formaţii, care nu aveau unde cânta. Şi atunci am gândit conceptul <Cap de Afiş> şi am organizat 18 concerte, pe parcursul a doi ani, cu formaţiile locale: Allegria, Kumm, Luna Amară, Democraţii, La Piovra, Open, Los Embecillos, Seven, etc. Totul prin propriile eforturi, fără vreun ban de la vreo firmă clujeană sau de la Primărie. Era un proiect deosebit – dar acesta nu a interesat pe nimeni fiindcă sunt apolitic şi n-am avut pârghiile necesare.” În aceste condiţii descoperă trupa Luna Amară, cu care va lucra ulterior pentru o perioadă de şapte ani şi va urca alături de ea pe culmile gloriei: “În 2003 Luna Amară cânta în deschidere la concertul celor de la Voltaj, la Cluj-Napoca, în faţa a 10.000 de oameni şi, la un moment dat organizatorii, oripilaţi de cuvintele unui component al formaţiei, au tăiat microfonul şi i-au interzis trupei să mai cânte. Atunci, imediat după acel scandal a sosit  ieşirea noastră din anonimat şi, implicit, celebritatea: după ce-am ţinut prima pagină a ziarelor cu evenimentul respectiv, săptămâni în şir, am semnat un contract cu Roton Music, o casă de discuri majoră din Bucureşti iar invitaţiile la concerte au început să curgă…” În continuare, Richard lucrează cu trupa Grimus, care s-a dovedit şi ea, în timp, foarte bună, cu Truda – un alt succes – şi de asemenea cu Jazzybirds, o trupă talentată şi de perspectivă, alcătuită din angajaţi ai Operei Maghiare din Cluj-Napoca. La un moment dat, Richard se loveşte uşor peste frunte, ca şi cum ar fi uitat un lucru important: “Am primit sprijin financiar de la Chişinău, fapt care mi-a dovedit că ideile mele sunt frumoase şi bune. Am organizat, în Republica Moldova, Festivalul LIVE NO LIES (Fără Minciuni), în anii 2007 şi 2008, acesta fiind desemnat de către public drept cel mai tare festival din republică. Şi – trebuie menţionat că acolo am primit sprijin material consistent… Din păcate, festivalul din Moldova am încetat să-l mai organizez, după alegerile violente din anul 2009…”

Marea provocare: “The Global Battle of the Bands”

După înfiinţarea societăţii culturale Sunetul Muzicii, Richard preia de la Londra concursul The Global Battle of the Bands (Bătălia globală a formaţiilor), care se organizează anual în 30 de ţări din lume. Un fel de Eurovision în care, la sfârşitul anului, o formaţie îşi reprezintă ţara la finala mondială a GBOB. S-au mai organizat cinci ediţii GBOB în România, între anii 2007 şi 2011, doar una desfăşurându-se la Cluj-Napoca, în 2007, când a câştigat trupa Grimus, celelalte ediţii desfăşurându-se la Bucureşti. Revine Richard: “Am venit cu un format nou şi în ediţia din acest an, alături de colegul meu, Laurenţiu Ştefan vom revigora competiţia. Preconizăm să se desfăşoare între 16 şi 20 de semifinale, în toate oraşele mari din ţară, pentru că lucrând ca impresar muzical, atâţia ani, am avut experienţe nefaste în privinţa drumurilor lungi şi a cheltuielilor făcute de formaţii până la Bucureşti. Menţionez, pentru înscrierea în concursul din acest an sunt aşteptate trupe originale care cântă pe bune, live, din toate genurile musicale: folk, jazz, blues, world music, rock, metal, rap, electro, etc. Mi-ar plăcea să organizăm  o finală naţională la Cluj, Capitală Europeană a Tineretului în 2015, dar am avea mare nevoie şi de sprijinul autorităţilor locale în acest sens. Însă, scopul nostru final este să organizăm finala mondială a GBOB în România, în anul 2021, în Capitala Culturală Europeană, oricare va fi desemnată între timp aceea.”

Richard 001

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here